Acasă Sport Sportul și beneficiile acestuia

Sportul și beneficiile acestuia

371
0
sportul-si-beneficiile-acestuia

Mișcarea și activitățile fizice nu trebuie să lipsească din rutina noastră dacă ne dorim să avem o viață cât mai sănătoasă. Sporturile și activitățile fizice continue pot aduce numeroase beneficii pentru organism copiilor, adolescenților, dar și adulților.

Sportul ne poate ajuta să ne simțim mult mai bine în corpurile noastre, mai în formă, mai sănătoși și mai puternici din punct de vedere mental. Acesta poate fi, de asemenea, distractiv, mai ales atunci când este jucat ca parte a unei echipe cu prietenii sau familia.

În cele ce urmează vă prezint cele mai importante beneficii pe care le putem dobândi atunci când alegem să avem o viață sportivă.

1.    Somn odihnitor

Sportul crește nivelul de endorfine și serotonină din corp, conferând în același timp o senzație de bună dispoziție pe timp de zi și o stare de relaxare pe timp de noapte. Pentru a beneficia de un somn mult mai odihnitor, activitatea fizică este o modalitate mult mai simplă și sănătoasă decât orice suplimente nutritive sau somnifere.

Un program regulat de exerciții fizice te poate ajuta să ai un somn mult mai liniștit. În cazul în care aveți probleme cu somnul, se recomandă să faceți sport în cursul după-amiezii.

2.    Reduce stresul și stările depresive

Sportul este o modalitate naturală de a scăpa de stres și de stările depresive. În timpul exercițiilor fizice mintea ta este distrasă de la factorii de stres. Nivelul hormonilor responsabili cu stresul este redus de activitățile fizice, acest lucru fiind foarte important atunci când ai o zi mai proastă.

După cum am spus și mai sus, exercițiile fizice stimulează producerea de endorfine, fapt pentru care te vei simți mai relaxat și poate menține stresul și depresia la un nivel minim. Așa că, atunci când te simți sub presiune sau stresat, ia-ți puțin timp liber și mergi la sală sau la o tură de alergat. Îți garantez că te vei simți mult mai bine.

3.    Menținerea greutății sub control

Trăim în era vitezei, foarte puțini mai vor sau mai au încă timp să facă mișcare. O societate de consum cu timp mult mai redus și având din ce în ce mai multă nevoie de viteză tot mai mare, tinde să se îndrepte spre obezitate.

Un regim alimentar bazat pe fast-food și pe semipreparate, un program alimentar haotic și un program de muncă prelungit sau accentuat favorizează obezitatea.

Sportul nu poate elimina toate aceste efecte nocive asupra sănătății, dar prin eliminarea voită a acestora și prin setarea unui program strict de exerciții fizice, viața ta se poate schimba în bine.

Medicii recomandă exercițiile sportive ca una dintre cele mai bune modalități care te pot ajuta să menții o greutate optimă.

Există numeroase sporturi pe care le poți face pentru a arde calorii și a-ți dezvolta masa musculară. Aici putem aminti sporturile individuale, precum: ridicarea greutăților, alergarea sau mersul pe bicicletă.

4.    Sportul îți întărește inima și plămânii

Inima și plămânii tăi au numai de câștigat atunci când faci mișcare. Prin exercițiile fizice, țesuturile sunt mai bine oxigenate și hrănite cu nutrienți, fapt pentru care îmbunătățește sistemul cardiovascular.

O inimă sănătoasă va pompa sânge într-un mod mult mai eficient în corpul tău. Printr-un program regulat de mișcare vei observa o reducere a nivelului de colesterol, reglarea tensiunii arteriale și o îmbunătățire a circulației sângelui.

O inimă mai puternică poate să îmbunătățească sănătatea generală a corpului.

5.    Îmbunătățește viața sexuală

Un alt beneficiu pe care îl are sportul este dat persoanelor care au o viață sexuală cu apetit mai scăzut sau care au un libidou scăzut. De regulă persoanele care se află în această situație au o stimă de sine scăzută și nu sunt mulțumite de aspectul fizic, acești factori contribuind la scăderea libidoului. Prin sport toate aceste lucruri se pot schimba.

Totodată, prin activitatea fizică se îmbunătățește circulația sanguină, ceea ce duce la mult mai puține șanse ca bărbații să se confrunte cu disfuncții erectile.

6.    Creșterea încrederii de sine

Sportul te ajută să ajungi la corpul pe care ți-l dorești. Prin sport poți scăpa de kilogramele nedorite sau poți adăuga masă musculară. După ce-ți vei atinge obiectivul, te vei privi cu alți ochi. O să ai mai multă încredere în tine crescându-ți șansele ca tu să-ți atingi obiectivele pe care ți le-ai propus.

7.    Îmbunătățirea funcțiilor mintale

Exercițiile fizice regulate ne asigură o bună circulație a sângelui la nivelul creierului. O persoană sportivă va reduce semnificativ riscul bolilor psihice, va îmbunătăți memoria, va gândi mai limpede și mai rapid.

Aportul de oxigen care este adus creierului va preveni o serie de patologii cerebrale și va asigura o foarte bună funcționare a encefalului.

8.    Integrare socială

Sportul creează oportunitatea prin care se pot întâlni mai multe persoane care au hobby-uri sau pasiuni comune, dând posibilitatea unei relaționări sociale sănătoase care poate aduce un confort psihologic. Așadar, înscrie-te la cursuri de schi, dans, alpinism sau străbate trasee montane. Poți lega prietenii cu diferiți oameni și totodată faci și mișcare.

9.    Sportul ajută la creșterea sănătoasă a copiilor

Mișcarea este foarte importantă, mai ales pentru copii. Sportul îi poate ajuta să crească mult mai sănătos și să-și stabilească și consolideze un set de abilități care să îi ajute în viața de zi cu zi și în drumul lor către o viață împlinită.

Un copil activ este un copil sănătos. Exercițiile fizice le întărește oasele și mușchii, previne acumularea de kilograme în exces și ajută la o integrare socială mult mai bună. În plus de asta, copiii care fac sport pot ține mai bine sub control anxietatea sau stările depresive specifice perioadei adolescentine.

Sporturi pe care le poți face ușor cu doar 3 ore pe săptămână

Sunt multe sporturi pe care le poți face ușor cu doar 3 ore pe săptămână. Sunt ideale pentru cei care au un stil de viață aglomerat și au nevoie de activități fizice regulate, dar nu au prea mult timp liber. Aceste sporturi sunt ușor de integrat în programul zilnic și pot fi adaptate în funcție de nivelul de fitnes și de preferințele personale.

  • Mersul pe jos;
  • Mersul la sală;
  • Alergat în parc;
  • Mers pe bicicletă
  • Plimbarea câinelui;
  • Exerciții de yoga sau pilates.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.