Acasă Auto Ce dotări sunt populare la mașinile noi?

Ce dotări sunt populare la mașinile noi?

1101
0
ce-dotari-sunt-populare-la-masinile-noi

În cazul în care ești în căutarea unei noi mașini și nu știi ce dotări să alegi, acest articol îți va fi de foarte mare ajutor. Achiziționarea unei mașini noi poate fi o sarcină dificilă, având în vedere multitudinea de opțiuni disponibile pentru echipamente și dotări. Dotările mașinii pot face diferența dintre o călătorie obișnuită și plictisitoare și una excelentă și foarte sigură.

Alegerile în privința dotărilor pot afecta nu numai experiența ta de a conduce, dar și siguranța și confortul celorlalți pasageri. Așa că, în acest articol îți vom prezenta cele mai bune dotări pe care trebuie să le ai pe mașină.

Dotările necesare ale unei mașini

În general, o mașină este vândută cu câteva dotări necesare pentru o experiență confortabilă și sigură. Orice mașină proaspăt ieșită pe porțile fabricilor ar trebui să aibă anumite dotări de bază, acestea includ:

  • Sistem audio – îți permite să asculți muzică sau alte surse audio în timpul condusului;
  • Sistem de climatizare – reglează temperatura și circulă aerul din interiorul mașinii;
  • Spații de depozitare;
  • Frâne cu sistem ABS – previne blocarea roților și menține controlul asupra mașinii în timpul frânării;
  • Airbag-uri – pentru protecție în cazul unui accident și sunt amplasate în diferite locuri ale mașinii;
  • Sistem ESP – pentru a menține stabilitatea și manevrabilitatea mașinii în cazul în care aceasta derapează;
  • Scaune confortabile – sunt importante pentru o experiență plăcută de condus.

Acestea sunt cele mai comune dotări cu care fiecare mașină vine din fabrică, dar pe lângă toate acestea, mai ai posibilitatea să optezi pentru anumite dotări opționale care-ți pot face viața și experiența de condus mai ușoară.

Dotări opționale pentru mașina ta

În ultima vreme, mașinile noi vin cu o mulțime de dotări opționale, unele foarte utile, iar altele mai puțin utile. Aceste dotări pot îmbunătăți siguranța, confortul și performanța și-ți pot oferi o experiență unică de condus.

1.     Sisteme de navigație și divertisment

Sunt una dintre cele mai populare dotări opționale pentru care poți opta. Acestea includ ecrane tactile, conectivitate la internet și la telefoanele mobile, cameră de marșarier și un sistem audio de înaltă calitate.  Câteva exemple ale acestor dotări putem enumera Apple CarPlay, GPS incorporat și Android Auto.

2.     Sisteme de siguranță și protecție

Putem spune că sunt cele mai importante dotări pentru o mașină modernă. Acestea sunt benefice pentru protejarea șoferului, dar și a pasagerilor. Aceste tipuri de sisteme includ asistent la menținerea benzii de mers, detectoare de unghi mort, sistem de frânare automat, sistem de monitoriazre a traficului din spate și sisteme de avertizare la coliziune.

Iată cum le poți găsi în broșura unei mașini noi:

  • Blind Spot Monitoring;
  • Adaptive Cruise Control;
  • Lane Departure Warning;
  • Collision Avoidance.

3.     Sisteme de iluminat și vizibilitate

Sistemele de iluminat și vizibilitate pot îmbunătăți foarte mult vizibilitatea șoferilor și reduc riscul de accidente. Acestea pot include farurile LED, lumini de zi, senzori de lumină și ploaie și oglinzi laterale electrice și încălzite.

  • Rain Sensing Wipers;
  • Led Headlights;
  • Electric Folding Mirrors;
  • Automatic High Beam.

4.     Sisteme de frânare și performanță

Aceste sisteme oferă siguranță și performanță mașinii și datorită lor poți avea o experiență mai plăcută la condus. Aceste tipuri de sisteme includ frânele sport, suspensie reglabilă, sistem de control al tracțiunii sau sistem de accelerare rapidă.

  • Adjustable Suspension;
  • Sport Brakes;
  • Traction Control;
  • Quick Acceleration System.

Alte dotări populare pe mașinile noi

Iată și alte exemple de dotări opționale care pot face parte sau nu din categoriile de sisteme de mai sus:

  • Volan încălzit – o dotare excelentă și confortabilă care încălzește volanul pentru a-i oferi șoferului o experiență mai plăcută de condus în timpul sezonului friguros.
  • Scaune încălzite și ventilate – permite șoferului, dar și pasagerilor să ajusteze temperatura scaunelor, atât în timpul verii, cât și iarna.
  • Senzori de parcare – sistem care detectează obiectele sau persoanele aflate în apropierea mașinii și oferă un avertisment sonor sau vizual pentru a ajuta șoferul să parcheze mașina.
  • Sistem de recunoaștere a semnelor de circulație – acest sistem poate să detecteze semnele de circulație importante, cum ar fi semnele de interzicere sau de limitare a vitezei pentru a ajuta șoferul să respecte regulile de circulație.
  • Sistem de asistență la frânarea de urgență – un sistem care detectează situațiile de urgență și automatizează procesul de frânare pentru a evita un eventual accident.
  • Faruri adaptive – un sistem care poate ajuta intensitatea și direcția luminii farurilor astfel încât să ofere vizibilitate în curbe.
  • Control vocal – permite șoferului să controleze diferite funcții ale mașinii prin intermediul comenzilor vocale, fără a mai fi nevoie să ia mâinile de pe volan.
  • Scaune cu tapițerie din piele – oferă un nivel superior de confort prin utilizarea pielii de calitate superioară.
  • Trapă panoramică – permite accesul luminii naturale și a aerului în mașină și o vedere mai bună a mediului înconjurător.
  • Parcare automată – un sistem care ajută șoferul să parcheze mașina prin intermediul senzorilor de parcare și a unui sistem de control avansat.
  • Sistem de pornire fără cheie – un sistem care permite pornirea mașinii din buton, fără a mai fi nevoie să introduci cheia în contact.
  • Geamuri fumurii – geamuri speciale care sunt închise la culoare și care oferă mai multă intimitate și protecție împotriva razelor UV.
  • Pilot automat adaptiv – un sistem care poate menține o viteză de croazieră și în același timp o distanță adecvată față de mașina din față.
  • Senzori de presiune a pneurilor – acest sistem poate detecta și alerta șoferul în cazul în care presiunea din pneuri este prea mică.
  • Iluminare ambientală –  oferă o atmosferă plăcută în interiorul mașinii, prin intermediul luminilor ambientale colorate.
  • Sistem de încărcare wireless pentru telefoanele mobile – permite încărcarea telefonului mobil prin intermediul tehnologiei wireless, fără a mai fi nevoie de cabluri.
  • Head-up display (HUD) – acest sistem afișează informații precum viteza, direcția sau alte informații importante, direct pe parbrizul mașinii pentru a nu mai fi nevoit să-ți distragi privirea de la drum.

Așadar, sperăm că acest articol ți-a oferit o privire de ansamblu asupra celor mai bune dotări pentru mașina ta, de la cele necesare, până la cele opționale care îți pot îmbunătăți considerabil experianța de conducere, dar și siguranța pe drumurile publice.

Este important să ții cont de nevoile și preferințele tale înainte de a alege dotările pentru mașină și nu ezita niciodată să plătești mai mult pentru siguranță, deoarece acest aspect este foarte important.

În final, trebuie menționat că denumirea acestor dotări poate varia de la producător la producător, astfel vei fi nevoit să cercetezi singur dotările pentru fiecare producător în parte.

Drumuri bune!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.