Într-o lume plină de agitație și stres, terapia prin masaj poate fi o modalitate simplă și eficientă de a-ți relaxa mintea și corpul. În cazul în care te întrebi cum te poate ajuta masajul, ești în locul potrivit. În acest articol îți vom prezenta cele mai importante beneficii ale terapiei prin masaj, cum poate acesta să ajute la reducerea anxietății și a durerilor musculare, dar și la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare.
Află tot ce trebuie să știi despre terapia prin masaj și cum poate aceasta să ajute corpul tău să se simtă mai bine.
Când ai nevoie de masaj terapeutic?
Masajul terapeutic este benefic în multe situații, dar nevoia acestuia poate depinde de la persoană la persoană. Iată cele mai comune probleme pentru care un masaj terapeutic ar fi foarte benefic:
- Durere sau tensiune musculară;
- Probleme de somn sau oboseală;
- Dureri de spate, gât sau umeri;
- Migrene sau dureri de cap;
- Afecțiuni cronice (fibromialgia, artrita);
- Probleme digestive;
- Recuperarea după o intervenție chirurgicală sau leziune.
Este foarte important să discuți cu un terapeut pentru a determina dacă terapia prin masaj este potrivită pentru tine și pentru problemele tale și mai ales, ce tip de masaj este adecvat nevoilor tale.
Top 5 beneficii ale terapiei prin masaj
1. Relaxează mușchii
Un beneficiu foarte important adus de masajul terapeutic este relaxarea mușchilor care au fost tensionați. Tehnici de masaj, precum frământarea, presiunea și netezirea, pot ajuta la eliberarea tensiunii din mușchi. Acest lucru este foarte util, mai ales pentru persoanele care petrec perioade lungi de timp stând într-o poziție statică. De asemenea, cei care se antrenează des și intens pot încerca terapia prin masaj pentru o recuperare mai rapidă.
2. Îmbunătățește circulația sangvină
Masajul terapeutic ajută la dilatarea vaselor de sânge și la creșterea fluxului de sânge către organe și mușchi, în acest fel se îmbunătățește alimentarea cu nutrienți și oxigen. În plus, masajul îmbunătățește fluxul limfatic, eliminând toxinele și deșeurile din organism.
Toate acestea sunt incredibil de benefice pentru persoanele care au afecțiuni circulatorii, precum boala arterială periferică sau hipertensiunea arterială.
3. Recuperare mai rapidă
În cazul în care ești o persoană destul de activă și efectuezi destul de des exerciții fizice intense sau ai avut o leziune sau intervenție chirurgicală, atunci terapia prin masaj poate fi cel mai bun prieten al tău. Tehnicile de masaj pot ajuta la reducerea edemului și a inflamației, crescând în același timp circulația limfatică și sanguină. Acestea sunt foarte potrivite în cazul leziunilor musculare sau articulare, cum ar fi luxațiile sau entorsele.
De asemenea, masajul terapeutic te poate ajuta și să scapi de febra musculară. În timpul unui masaj terapeutic profesionist, mușchii tensionați și inflamați pot fi relaxați și tratați, reducând astfel disconfortul și durerea asociate febrei musculare.
4. Reduce stresul și anxietatea
Stresul a devenit ceva normal în viața noastră, dar cu toții ne dorim să fim cât mai puțin stresați. Ei bine, chiar și tehnicile de masaj ne pot ajuta în această privință. Acestea pot ajuta la reducerea tensiunii musculare și la eliberarea de endorfine, acei hormoni care ajută la creșterea și menținerea stării de bine.
De asemenea, masajul poate ajuta la reducerea hormonului responsabil cu stresul – cortizolul, ceea ce poate reduce tensiunea și anxietatea.
5. Îmbunătățește imunitatea
Datorită creșterii circulației sanguine și limfatice, masajul terapeutic poate ajuta și la îmbunătățirea imunității. Odată cu reducerea tensiunii și a anxietății, masajul încurajează creșterea producției de celule albe din sânge, care sunt responsabile pentru protejarea corpului împotriva bolilor și infecțiilor.
Tipuri de masaj terapeutic
Iată cele mai comune tipuri de masaj terapeutic care te vor ajuta să atingi toate beneficiile despre care am vorbit până acum:
- Masajul cu pietre calde: utilizarea pietrelor încălzite și tehnicilor de masaj specifice pot ajuta la relaxarea mușchilor și la îmbunătățirea circulației sanguine;
- Masajul sportiv: este cel mai adesea utilizat de sportivi și ajută la îmbunătățirea mobilității, flexibilității și la prevenirea leziunilor;
- Masajul prenatal: conceput în special pentru femeile însărcinate și poate ajuta la reducerea durerilor de spate și de umeri asociate cu sarcina;
- Masajul suedez: considerat cel mai popular masaj, este un tip de masaj terapeutic care constă în obișnuitele mișcări de frământare, netezire și presare ușoară a mușchilor pentru a ajuta la relaxare.
Indiferent de tipul de masaj pe care îl alegi, este important să discuți cu terapeutul tău despre preferințele și nevoile tale pentru a te asigura că primești beneficiile maxime.